|
INGRIJIREA BONSAI-LOR
Locul de amplasare
În funcţie de specie,
trebuie ales un loc luminos, însorit sau în penumbră. Ca suport pot fi
folosite blocuri de piatră, din lemn masiv sau din beton, care
ar trebuie să nu depăşească 40 cm. O plasare mai înaltă pe
postament are avantajul că lumina poate ajunge şi la crengile de
jos.
Iernatul
Bonsaii obţinuţi din
specii autohtone au nevoie de ciclul natural al anotimpurilor.
Pentru că nu au rădăcini la fel de dezvoltate ca arborii mari
din natură, Bonsaii trebuie protejaţi iarna de o seră
neîncălzită sau acoperiţi cu un strat de frunze uscate sau
ramuri de molid.
Bonsaii vor trebui udaţi
din plin înainte de începerea iernii sau înmuiaţi într-un vas cu
apă, aceste provizii ajungând pentru toată iarna.
Stropitul
Cantitatea de apă cu
care trebuie udaţi Bonsaii depinde de: locul de amplasare al
plantei, de anotimp şi de starea vremii. Pe vreme ploioasă nu
trebuie udaţi. Pământul va trebui să aibă suprafaţa uscată până
la următoarea udare. |